Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a anunțat că meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj se va disputa la data stabilită.
După cazul pozitiv de coronavirus depistat și la Astra Giurgiu, înaintea meciului cu Universitatea Craiova, Federația Română de Fotbal a contactat UEFA în legătură cu următorul meci al oltenilor.
Justin Ștefan informează că România are timp până după meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj să anunțe lista echipelor participante în cupele europene.
„Am vorbit la FRF şi s-au consultat cu UEFA, am vorbit şi noi cu cei de la UEFA, prin intermediul lui Robert Pongracz, şi putem comunica aceste informaţii până luni, 3 august, la ora 23:59, astfel că meciul dintre CFR şi Craiova se va putea disputa luni seara”, a spus Justin Ştefan, potrivit Antena Sport.
Până atunci însă, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să găsească o variantă pentru ca meciul Astra Giurgiu – Universitatea Craiova să se dispute.
S-a luat în considerare și varianta ca giurgiuvenii să piardă la masa verde, pe motiv că nu mai este timp ca meciul să fie reprogramat, înă Justin Ștefan sper să găsească o soluție ca sezonul să se încheie pe teren.
„Vrem să terminăm campionatul pe teren, dar decizia o vom lua după ancheta DSP. Am încercat la UEFA o extindere, dar nu am înțeles de ce, nu au fost de acord, nu am primit alte argumente. E clar că pe 3 august trebuie să anunțăm echipele participante din Europa. La acest moment, avem discuții pe acest scenariu, dar nu are acoperire regulamentară, așa că nu cred. Vrem să terminăm pe teren”, a spus Justin Ștefan, la Digi Sport, după ce partida dintre Astra și Craiova a fost amânată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER